Muschiulet cu salsa si sos de iaurt cu coriandru

Share This:

         Hello! Iar vin cu o reteta cu muschiulet, care ne place, pentru ca e fraged, e sarac in grasimi si bogat in proteine, si de asemenea o sursa buna de vitamina B si seleniu. Muschiuletul este si un bun furnizor de vitamina B12, vitamina care nu se gaseste in vegetale. Toate vitaminele de tip B ajuta la metabolizarea mancarurilor in energie, dar B12 este esentiala in producerea celulelor rosii, in sintetizarea ADN-ului si ajuta la buna functionare a organismului. Just sayin…

        Asadar aveam un muschiulet si o caserola de coriandru si ma gandeam cum sa le impac pe amandoua sa iasa ceva mai exotic. Mi-am adus aminte ca aveam in dulapul cu condimente un pliculet cu za’atar, asa ca soarta muschiuletului era decisa. Coriandrul l-am impartit in 2, cu jumatate am facut sosul de iaurt si iar restul l-am pus intr-o salsa cu rosii si avocado. Yup, mi-a iesit o amiaza buna si aromata!

           Ingrediente:

  • un muschiulet de porc (500-600 g)
  • 2 linguri za’atar + o lingura ulei
  • 2 pumni frunze de coriandru
  • pt sos : un iaurt, 2 linguri ulei de masline, zeama de la 1/2 lamaie, 1/2 lingurita ghimbir praf, sare & piper
  • pt salsa : 2 avocado, 2 rosii, 2 cepe violet, zeama de la 1 lamaie, ulei masline, sare & piper

        Daca insistati si vreti sa faceti za’atar acasa, go ahead, nu-i mare lucru. In primul rand se prajeste o lingura de seminte de susan in tigaie cu o lingurita de sare, stropind totul cu zeama de la 1/2 lamaie. Apoi se amesteca cu o lingurita de oregano, una de maghiran, o jumatate de lingurita de busuioc, o jumatate lingurita de cimbrisor si un varf de lingurita sumac.(asta e varianta lui Adi Hadean). Eu am cumparat pliculetul de za’atar, e bun si asa :-D. 

         Muschiuletul(de preferabil se taie in 2, deoarece incape mai bine in tigaie) se unge cu ulei si se freaca cu za’atarul pe toate partile. Se lasa deoparte 10 minute. 

          Se prajeste apoi in tigaie, pe toate partile, stiti voi poezia, sa sigilam porii, sucurile raman in carne, carnea iese frageda. 

         

       Pregatim apoi o tava, cu hartie de copt, punem carnea si lasam la cuptor, lá 180-190 grade, 20-25 de minute. Se considera safe ca si muschiuletul de porc sa fie consumat facut medium, roz la interior, atata timp cat temperatura interioara atinge minim 60 de  grade. Acest lucru nu il puteti ghici, de aceea trebuie folosit un termometru de carne. Bine, daca aveti super puteri, nu il folositi, folositi-va puterile. 😀

 

             Dupa ce se scoate de la cuptor, carnea se lasa la odihnit 10-15 minute, acoperita. 

            Actorii principali din salsa :

 

       Avocado se taie cubulete si se stropeste repede cu lamaie, se adauga apoi si celelalte ingrediente taiate dupa bunul plac.

         Se pune ulei de masline si sare, dupa gust. 

   

        Pentru sosul de iaurt era mai bun un iaurt mai gras, dar eu aveam in casa doar iaurt de baut, care desigur, e mai fluid. M-am descurcat cu ce aveam. Deci, se amesteca iaurtul cu un pumn de coriandru tocat, 2 linguri ulei de masline, zeama de la jumatate de lamaie, sare & piper si praf de ghimbir. Se omogenizeaza.

      Cam asa, si cam atat.

     Daca tineti neaparat, puneti si niste carbohidrati pe langa muschi. Orez sau cartofi. Dar nu e musai. 

       Se serveste muschiuletul feliat, cu sos si salsa. Pofta mare!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

      

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *