Paprikasul de pui cu mamaliguta este unul dintre preparatele preferate ale familiei. Desigur, a trebuit sa adaptez reteta, si o fac numai cu piept sau pulpe dezosate, sub nicio forma sa nu dea ai mei de oase. Apoi, minorul casei nu suporta sa simta ceapa in sos. Bineinteles “Mami, dar e ardei!” nu a mai functionat. Greu, greu, cu mofturosii. A trebuit sa gasesc o cale sa-i impac pe toti ai mei, si am gasit-o, si efectiv nu mai trebuie sa spal farfuriile dupa ce le servesc acest fel. Dar le spal. 🙂
Ingrediente:
- 500 g piept de pui, taiat bucatele
- 2 cepe potrivite + 2 catei de usturoi
- un ardei rosu taiat cubulete
- o lingura paprika(boia) dulce de calitate, ungureasca
- o lingura untura de gasca sau de rata
- 4 linguri de smantana + o lingura faina + 50 ml lapte
- sare, piper, patrunjel verde
Pieptul de pui se condimenteaza cu sare si piper, apoi se caleste in untura topita, pana isi schimba culoarea, apoi se scoate si se pune deoparte. Pentru ca asta al meu mic nu suporta sa simta ceapa, oricat de mic taiata, eu o toc in blender. In untura ramasa de la prajitul puiului, adaugam ceapa, usuroiul taiat bucatele si ardeiul rosu si calim cateva minute. Adaugam apoi si boiaua de ardei, amestecam (nu mult, pentru ca riscam sa o ardem si devine amaruie) si punem puiul inapoi in cratita. Adaugam o cana de apa sau supa de pui, si lasam sa fiarba la foc mic. Daca e pui din comert, o sa fiarba repede. In cazul in care sosul a scazut si carnea nu e fiarta, se mai adauga lichid, putin cate putin.
In timp ce carnea fierbe, amestecam smantana, faina si laptele. Eu am un mini tel si omogenizez foarte bine, sa nu ramana cocoloase de faina.
Eu adaug smantana cu faina in momentul cand carnea este fiarta si in cratita este sos de 1-2 cm. Adica nu las niciodata sosul sa scada de pe tot. Trag de pe foc cratita, adaug ingroseala, pun iar pe foc si amestec, la foc mic, pana se ingroasa sosul. Sosul este delicios. Paprikasul se seveste fie cu mamaliguta, fie cu cus cus, piure, paste, razalai. Iarna merge cu muraturi, vara cu o salata proaspata. Este categoric un comfort food pentru noi.