Imi placeau tare aceste “clatite brasovene” si obisuiam sa le mananc la un restaurant din oras, singurul unde se serveau… pana m-am suparat tare si nu am mai dat pe la ei, de ani de zile. Asa ca, de 3-4 ani nu am mai mancat “brasovene”… pana azi, cand am primit de la soacra o farfurie plina de clatite gata facute si mi-a venit stralucita idee sa le prestez.
Ingrediente :
– clatite – fiecare dupa reteta pe care o stie, si care ii iese
– un piept de pui
– 250 g cascaval
– faina/ou/pesmet pentru panirat
Pieptul de pui se fierbe intreg, in apa sarata, (se spumeaza )pana e moale si furculita intra usor in el. Cand e gata, il racim si il taiem marunt sau il maruntim in robot. Cascavalul il dam pe razatoarea mare.
Trecem la asamblare : punem pe clatita un strat de cascaval, un strat de carne de pui, apoi rulam si capetele le introducem interior – ca la sarmale. Am avut ceva de furca la partea asta, pt ca erau destul de mici clatitele… Apoi dam clatitele prin faina, ou si pesmet si le prajim in ulei (preferabil de palmier) pana se bronzeaza frumos.
La respectivul resturant se aduceau la masa alaturi de maioneza si ketchup, asa am servit si noi. Si alaturi de o salata verde cu dressing de mustar.
nbm./