Pui cu 40 de catei de usturoi

Salutare! Ca sa raspund eventualelor intrebari : nu, 40 de catei de usturoi nu sunt prea multi ( vorba lui fiica mea, mergeau si 60), si da, am pus fix 40 de catei, nici mai mult, nici mai putin.
Reteta aceasta este o reteta clasica a bucatariei frantuzesti(Poulet aux 40 gousses d’ail) si am vazut-o prima oara pe culinar.ro acum cativa ani, apoi am reintalnit-o pe bloguri. Acum a venit randul meu sa o pregatesc familiei. Planul initial era sa o gatesc pentru amiaza de duminica, dar pana la urma am luat masa la ai mei si puiul l-am pregatit pentru cina. Pozele sunt asa cum sunt, imi pare foarte rau, dar nu am avut parte de lumina naturala.:(
———————————————————————————————————————————–
Ingrediente:
– 4 pulpe de pui intregi
– 40 de catei de usturoi
– 2 linguri generoase de unt
– 300 ml supa de pui
– sare, piper
– crengute de cimbru
– o lingura faina
– o ceasca smantana lichida
Daca se poate, folosim pulpe de pui de casa. Nu se pot compara cu cele din comert. Si usturoi aromat, romanesc, nu din acela imens, chinezesc, fara gust.
Sunt multe variante de Pui cu 4o de catei de usturoi, unele folosesc usturoiul nedecojit, unele usturoiul curatat de coaja, eventual oparit 60 de secunde in apa clocotita. Eu am ales sa folosesc usturoiul decojit, am avut si ajutor. 🙂 Cel mai drag ajutor!

Pentru ca deja se lasa intunericul, a venit si fratiorul in ajutor.:) A abandonat repede 🙂

Punem untul la topit intr-o tigaie. Condimentam bine pulpele pe ambele parti cu sare si piper. Prajim pulpele, pe rand, in untul incins, pe ambele parti.

Punem pulpele intr-o tava. Prajim cei 40 de catei de usturoi in untul din tigaie, maxim 60 de secunde. Deglasam apoi cu supa de pui, curatand cu grija toate bucatelele de grasime topita din tigaie, fierbem 2-3 minute. Turnam supa peste pulpe, adaugam crengutele de cimbru si acoperim tava, lasand-o la cuptor pana cand pulpele sunt gata. Ultimele 15-20 de minute lasam tava descoperita, sa faca o crusta crocanta.

 

Cand sunt gata pulpele, scurgem tot lichidul + usturoiul din tava, transferam intr-o craticioara, punem la foc mic si ingrosam cu lingura de faina si adaugam smantana lichida, sa facem un sos. Eu am zdrobit catei de usturoi cu telul. Alta varianta ar fi sa lasati cateii intregi, fara sa mai faceti sosul ingrosat. Acu’ poate eu sunt subiectiva, pentru ca ador gustul usturoiului copt, dar sosul asta e demential! Usturoiul a capatat o dulceata delicioasa, fiind gatit in supa de pui si unt. Mai adaug si faptul ca s-a copt alaturi de carne si cimbru. Ne bu ni e!!:)))) Eu am decis sa servim cu mamaliguta, pentru ca pentru mine mamaliguta plus mancare cu sos inseamna o potrivire fara de cusur. Ai mei n-au avut de comentat!:)

 

Va pup! 🙂

Print Friendly

Share This:

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Salut!

    Sunt Silvia. Bine ati venit pe site-ul meu! Sper sa fiu o sursa de inspiratie pentru voi, cei care cautati o reteta pentru cei dragi. Nu am niciun talent aparte, nu am pretentii de chef, doar imi place sa gatesc si sa pregatesc bucate bune pentru familia mea. :) So, for the love of food, va mai astept pe aici. Toodles!